0

Orasul pe care nu il poti uita: Berlin

Berlin este un oras viu, energic, aflat intr-o continua schimbare – de fiecare data cand il vei vizita, il vei redescoperi altfel. Capitala germana a fost profund marcata de istoria sa tumultuoasa si acest lucru se poate observa in urmele trecutului, aflate la tot pasul. Ceea ce este remarcabil la aceasta metropola dinamica este modul in care a reusit sa transforme greselile liderilor sai in atractii turistice inedite: de la transformarea ramasitelor Zidului Berlinului intr-o galerie in aer liber la Muzeul Checkpoint Charlie, un simbol al Razboiului Rece, si la impresionantul Memorial al Holocaustului.

Berlin este diferit de orice alt oras german – aici vei gasi libertatea exprimarii artistice care defineste Estul orasului combinata cu opulenta zgarie-norilor din Vest; o capitala multiculturala unde nu e neaparat nevoie sa stii limba germana pentru a avea o conversatie interesanta, dar si un oras  unde graffiti-urile au fost ridicate la rang de arta urbana. In cazul in care ai in plan sa mergi intr-un city break in Berlin, iata ce iti propunem:

1. Descopera orasul cu ajutorul tururilor ghidate

Berlin_Reichstag_eSky

O idee excelenta pentru a afla cat mai multe despre istoria orasului intr-un timp limitat este alegerea unui tur ghidat (unele sunt gratuite, Free Walking Tours, si functioneaza dupa sistemul tip bacsis – oferit in functie de cat de apreciata a fost experienta pentru fiecare). Cu un loc de intalnire bine stabilit, dar cu diferite ore de incepere, tururile ghidate sunt foarte populare si pot fi gasite cu usurinta online. Durata lor este de obicei intre doua si trei ore, cu mici pauze, si creeaza o experienta intensa de explorare a orasului.

Poti descoperi Berlinul prin tururile clasice, care iti prezinta istoria orasului, tururile gastronomice, care te duc prin restaurantele si barurile recomandate de localnici, tururile buncarelor subterane (Berliner Unterwelten – unde poti avea supriza sa vezi si gurile de metrou care ar fi fost transformate in buncare in cazul unui razboi chimic) sau tururile alternative, care iti prezinta orasul prin prisma artei stradale, a cartierelor multiculturale si a cladirilor abandonate, ocupate acum de artisti. Un alt castig nesperat de pe urma acestor tururi este ca, de multe ori, ghizii sunt localnici sau expati care cunosc orasul foarte bine si iti pot oferi multe ponturi: unde sa mananci bine, ce baruri sa vizitezi sau ce locuri ascunse poti descoperi.

De asemenea, daca iti rezervi vizita din timp pe site-ul Parlamentului German, poti vizita gratuit terasa si domul cladirii Reichstag. Cladirea Parlamentului se afla in centrul Berlinului, la doi pasi de uriasul Parc Tiergarten, Poarta Brandenburg, Muzeul Madame Tussauds si Memorialul Holocaustului.

2. Viziteaza locurile emblematice din oras si imprejurimi

Berlin_Oberbaum_eSky

E greu, zau ca e greu sa alegem doar cateva locuri pe care sa ti le recomandam! Berlin are atatea de oferit incat nu te vom invinovati daca alegi sa revii de mai multe ori intr-un city break sau o vacanta prelungita aici. Pentru impatimitii de istorie, recomandam vizitarea Muzeului Checkpoint Charlie, cel mai cunoscut punct de frontiera si simbol al diviziunii dintre est si vest.

La un sfert de ora de mers pe jos de aici, se afla Potsdamer Platz, una dintre cele mai importante intersectii din Europa inainte de Al Doilea Razboi Mondial, total distrusa in timpul acestuia. Lasata in paragina, zona a cunoscut o dezvoltare fabuloasa incepand cu anii `90, ajungand acum sa fie o zona cu zgarie-nori si locuri importante: Sony Center si Kollhoff Tower. Acesta din urma gazduieste cel mai rapid lift din intreaga Europa (24 de etaje parcurse in doar 20 de secunde) si la ultimul etaj se afla Panoramapunkt, un punct de observatie excelent. Pentru cei pasionati de privelistea de sus a unui oras, acest loc este aur curat! Si da, stim si de Turnul de televiziune (Fernsehturm) din Alexanderplatz, dar pur si simplu nu se compara.

Pentru pasionatii de targuri de vechituri (flea markets) si suveniruri inedite, Berlinul are mai multe decat orice ne-am imagina. Ramanem la cea mai cunoscuta piata de acest tip, cea din Mauerpark, din cartierul Prenzlauer Berg. Duminica este ziua tipica pentru desfasurarea „comorilor” de toate felurile si, cu putin noroc, aici se intampla si diverse activitati in aer liber: concerte impromptu si competitii sportive.

Daca ajungi in Berlin, ar fi pacat sa nu aloci o zi si oraselului Potsdam, fosta resedinta de vara a regilor Prusiei. Aici poti ajunge in mai putin de o ora cu trenul din centru si poti vizita superbele palate si gradini, inscrise in Patrimoniul Mondial UNESCO, dintre care amintim Palatul Sanssouci (un Versailles al Germaniei), Oranjeria, Casa Chinezeasca sau Palatul Nou. De notat ca aici se afla si Universitatea din Potsdam, care are unele facultati in cladiri care fac parte din complexul Palatului Nou. Altfel arata anii universitari cu un campus regal!

Continuam lista cu aeroportul abandonat Tempelhof, unde te poti plimba cu bicicleta pe pista de aterizare sau, daca ai noroc, poti merge la concerte (prima editie Lollapalooza din Europa, cea din 2015, a avut loc aici), clubul Berghain, unul dintre cele mai exclusiviste cluburi din intreaga lume (s-au scris o multime de articole despre cat de greu este sa intri aici), piscina Badeschiff, care „pluteste” pe raul Spree, sau clubul din apropiere, Club der Visionäre, situat pe un canal, promitand o atmosfera fantastica de petrecere cu o priveliste extraordinara.

Nu rata East Side Gallery, ramasitele Zidului Berlinului de pe malul raului Spree, transformate intr-o galerie de arta in aer liber. Punctul de pornire este langa coloratul pod Oberbaum.

3. Potoleste-ti foamea si setea in stil berlinez

Berlin_Klunkerkranich_eSky

Sursa foto: Klunkerkranich 

Ti-am mai povestit de Burgermeister, toneta din Kreuzberg, de care multi zic ca ar face cei mai buni burgeri din oras si care este amenajata intr-o fosta…toaleta publica! Da, ai citit bine, Berlin este intr-adevar orasul reinventarii! Pe langa asta, iti recomandam pizzeria L’Osteria, unde trebuie neaparat sa te duci cu stomacul gol – pe langa pizza extraordinar de gustoasa, portiile sunt uriase! Preturile pot parea putin piperate, dar, in mod obisnuit, o pizza normala poate fi impartita de doua persoane. Daca te incumeti singur la o pizza intreaga, esti eroul nostru!

Oferta de cafenele si baruri este extrem de variata in Berlin, acest oras care pare ca nu doarme niciodata, intocmai ca New York-ul, dar ne vom opri asupra a doua dintre ele, pe care ar trebui neaparat sa le vizitezi. Primul loc este descoperit prin intermediul unui localnic care sustine afacerile mici si traditionale din oras: Chocolateria Sünde, care are motto-ul „Ciocolata este raspunsul lui Dumnezeu la broccoli”. Aici poti degusta cele mai gustoase tipuri de ciocolata calda (varianta spaniola sau cea cu chili merita incercate), impreuna cu deserturi „pacatoase”. P.S. Langa aceasta ciocolaterie gasesti si un falafel delicios la 1001 falafel.

Pentru o panorama extraordinara asupra orasului si pentru o atmosfera incredibila, tipic berlineza, iti recomandam Klunkerkranich, un bar situat pe acoperisul unui centru comercial din Neukölln, un alt cartier hip din Berlin. Aflat la inaltime, dupa o urcare cu liftul si traversarea unei parcari, barul este unul dintre cele mai populare locuri din randul tinerilor si al comunitatii artistice, de aceea este recomandat sa mergi in jurul orelor 4-5 dupa-amiaza pentru a vedea panorama si apusurile superbe. Klunkerkranich este o oaza de verdeata, cu plante si mese mici de lemn, atmosfera fiind intretinuta de DJ-ul barului care pune cea mai noua si cool muzica. O experienta totala a adevaratului Berlin: libertate, relaxare si creativitate in toate sensurile!

Descopera Berlinul tau!

Ne-am intins cu vorba, dar daca mergi in Berlin, vei vedea cate locuri sunt de explorat, pentru toate gusturile si toate buzunarele. Daca ai nevoie de sfatul unui expert, colegii de la rezervari iti stau la dispozitie – poți sa iei legatura cu ei pe pagina de Facebook, la numarul 031 100 50 50 sau completand formularul de rezervare de pe site.

Spor la planificare!

Vreau oferte zbor Berlin     Vreau cazare in Berlin