0

13 locuri de vizitat gratis în Roma

Am aflat acum ceva vreme ce înseamnă dolce far niente în Roma, alături de Adelina, invitata noastră. Acum a sosit momentul să descoperim o nouă față a capitalei Italiei: atracțiile și distracțiile gratuite, de care ne putem bucura fără să cheltuim ceva. După ce vă rezervați biletele la tarife promo (de la 26 € dus-îmtors) și camera de hotel așa cum vă place vouă mai mult (de la 19 €), descoperiți recomandările noastre, salvați-le sau printați-le și porniți la drum! 😀

 

Panteonul

Ce e de văzut/făcut: unul dintre cele mai cunoscute monumente din capitala Italiei, Panteonul, cu o vechime de aproape 2.000 de ani, este și astăzi construcția cu cea mai mare cupolă din beton nearmat din lume. O priveliște impresionantă oferă oculus-ul care lasă lumina naturală să pătrundă și despre care se spune că ar fi secretul care face cupola să nu se prăbușească fără armături.

Adresă: Piazza della Rotonda

Program: de luni până sâmbătă, de la 08:30 la 19:30, duminică: 09:00 – 18:00

 

Bazilica Sfântul Petru (San Pietro)

Ce e de văzut/făcut: aflată în Vatican, cel mai mic stat din lume, Bazilica San Pietro este locul unde papa oficiază slujbe și locul unde turiștii din întreaga lume vin pentru a-și găsi liniștea sufletească, dar și pentru a admira una dintre cele mai frumoase arhitecturi și opere de artă. Bazilica este cea mai mare biserică romano-catolică din lume. Fără taxă se vizitează parterul clădirii impresionante unde așteaptă să fie admirate Pietà-ul lui Michelangelo sau altarul principal al papilor, semnat de scuptorul baroc Gian Lorenzo Bernini.

Adresă: Piazza San Pietro, Vatican

Program: în fiecare zi, de la 07:00 la 18:30

 

Treptele Spaniole

Ce e de văzut/făcut: pe treptele spaniole din Piazza Spagna se stă, de obicei, și se savurează o delicioasă gelato italiano în timp ce se trăiește pe piele proprie starea de dolce far niente. Dincolo de asta, e important de știut (pentru a aprecia locul mai mult) că reprezintă cel mai lung șir de trepte din Europa. Așa că dacă le urcați după ce terminați înghețata, faceți mișcare cât o sesiune de fitness.

Adresă: Piazza di Spagna

Program: oricând 🙂

 

Casa del Cinema la Villa Borghese

Ce e de văzut/făcut: cinema-ul gratuit se află în Villa Borghese, unul dintre cele mai frumoase parcuri ale orașului. Proiectul a fost lansat în 2001 pentru a salva un pavilion părăsit, în stare de degradare, transformându-l în spațiu cultural. O să mai găsiți aici și o bibliotecă și o cafenea, inspirate tot de lumea cinematografiei. Filmele proiectate sunt, de obicei, italienești, dintre cele prezentate la marile festivaluri de film sau dintre cele ale regizorilor tineri.

Adresă: Largo Marcello Mastroianni, nr. 1

Program: depinde de sezon și de evenimentele în curs, de verificat

 

Pisicile de la Torre Argentina

Ce e de văzut/făcut: pisici lenevind la soare printre ruine vechi de mii de ani. Situl arheologic Torre Argentina, descoperit în 1929, cuprinde ruinele a patru temple romane, dar și cele ale Teatrului Pompei, unde se crede că a fost asasinat Julius Caesar. Pisicile s-au instalat aici încă din anii ’30, în anii ’90 locul transformându-se într-un adăpost de pisici cu acte în regulă, unde pot fi mângăiate și alintate sau chiar adoptate.

Adresă: Largo di Torre Argentina, la intersecția Via Florida cu Via di Torre Argentina

Program: de la prânz la 18:00

 

Palazzetto del Burcardo (Muzeul Teatrului)

Ce e de văzut/făcut: muzeul e alcătuit din costume și artefacte ce reconstruiesc istoria teatrului italienesc. A fost deschis în 1932 și include, printre altele: sculpturi ale celor mai faimoși actori și scriitori, o vastă arhivă fotografică în alb-negru cu actori și spectacole din ultimele zeci de ani.

Adresă: Via del Sudario

Program: de luni până joi, de la 09:00 la 16:30 și vineri, de la 09:00 la 13:15

 

Foto: flickr.com/photos/manooeye

Piața Porta Portese

Ce e de văzut/făcut: cea mai veche piață din Roma, cea mai faimoasă și cea mai ofertantă. E atât de populară încât a inspirat artiști, care i-au dedicat versuri de cântece sau chiar filme. Ca să vă faceți o idee, o să găsiți aici: mobilă, obiecte de anticariat, haine, țesături, viniluri, CD-uri, cărți, reviste și ziare de colecție, tricourile echipelor de fotbal ale Romei, ceasuri, pantofi, scoici, bijuterii, geci din piele, geamantane, jucării, mărgele. Practic, orice. Tocmai de aceea există și o vorbă care spune că poți găsi orice aici, de la o pastilă la un jumbo jet. 😀

Adresă: Piazza di Porta Portese

Program: în fiecare duminică, de la 07:00 la 14:00

 

Muzeul Numismatic

Ce e de văzut/făcut: peste 20.000 de piese alcătuiesc colecția acestui muzeu. Veți admira aici de la monede la medalii, dar și tehnici de producere a lor. Paradisul oricărui pasionat de acest domeniu.

Adresă: Via Venti Settembre, nr. 97

Program: de marți până sâmbătă, de la 09:00 la 12:30

 

Muzică live și distracție

Ce e de văzut/făcut: nu se merge în Roma fără să vă distrați măcar într-o seară într-un bar local. Puteți alege o seară de dans în Nag’s Head sau o seară de jazz, important e să vă simțiți bine și să vă distrați ca la 20 de ani.

Adresă: Nag’s Head – Via IV Novembre, 138/b, Jazz Cafe’ – Via Giuseppe Zanardelli, nr.12

Program: după 20:00, până târziu în noapte

 

La Bocca della Verità

Ce e de văzut/făcut: vedetă în filmul Roman Holiday din 1953 cu Audrey Hepburn, sculptura antică era, cel mai probabil, folosită ca „mască” pentru o gură de scurgere. Mai interesantă este, însă, legenda care spune că era folosită pe post de detector de minciuni – cel care băga mână înăuntru, dacă mințea, rămânea fără ea.

Adresă: Piazza della Bocca della Verità

Program: oricând

 

Bazilica San Clemente

Ce e de văzut/făcut: această biserică romană e unică pentru simplul fapt că e alcătuită din 3 biserici într-una singură – bazilica actuală, ce datează din anul 1100, sub care se află o altă bazilică, ce datează din secolul IV, sub care se află o clădire antică, distrusă în Marele Incendiu din anul 64 d.Hr. Prin urmare, parcurgând-o, e ca și cum ne-am plimba cu mașina timpului. 🙂

Adresă: Via Labicana, nr. 95

Program: de luni până sâmbătă 09:00 la 12:00 și de la 15:00 la 18:00, duminică, de la 12:00 la 18:00

 

Foto: flickr.com/photos/namsanluca

Galleria Nazionale di San Luca

Ce e de văzut/făcut: e aproape de Fontana di Trevi, unde sigur o să ajungeți măcar pentru o poză, dacă nu și pentru o monedă aducătoare de dorințe împlinite. Veți admira capodoperele unor pictori precum Raphael, Van Dyck sau Canova. Tot aici se organizează ocazional și concerte de muzică clasică.

Adresă: Piazza dell’Accademia di San Luca, nr.77

Program: de luni până sâmbătă de la 10:00 la 13:30

 

Muzeele Vaticane

Ce e de văzut/făcut: e unul dintre acele locuri pe care chiar trebuie să le vizitați când mergeți în capitala Italiei. Sunt atât de multe secțiuni și expoziții încât ar trebui să faceți o listă de preferințe, de la cele pe care vreți să le vedeți neapărat, la cele pe care v-ar plăcea să le vedeți, dar, dacă vă plictisiți sau dacă nu mai aveți timp, puteți renunța la ele. Le găsiți pe toate aici.

Adresă: Viale Vaticano

Program: intrarea este gratuită pentru toată lumea în ultima zi de duminică a fiecărei luni, de la 08:30 la 12:30, în rest, se achită un bilet de 16 €.

 

Bonus: o hartă gratuită, de printat, însemnat cele 13 locuri și purtat tot timpul la voi. 😀

Spor la cutreierat și vă așteptăm cu suveniruri vizuale, cum e cel de mai jos! 🙂