0

10 obiective de vizitat gratis în Berlin

Săptămâna aceasta Germania, tărâmul diversității ocupă locul întâi în inimile noastre. Mai exact, i-am dedicat un întreg nivel din Cât de bine cunoști lumea?, competiția călătorilor inteligenți. Dacă acceptați provocarea, veți (re)descoperi locuri și povești nemțești atât de variate, de la cele care vorbesc despre tradiții, la cele moderne, despre acum. Inspirați de acest eveniment, vă propunem să aflăm, în cadrul sfaturilor pentru vacanțe low-budget, care sunt cele mai frumoase zece locuri din Berlin, capitala Germaniei, pe care le putem vizita gratis.

Pe lângă aceste recomandări, ar mai trebui să țineți cont în planificarea aventurii voastre berlineze și de biletele de avion cu tarife prietenoase, de la 83 €, în iulie și august, sau 78 €, în septembrie, și camerele de hotel, de la 9 €/noapte, pentru orice fel de preferințe.

Iată, deci, ce putem admira în Berlin fără să cheltuim vreun eurocent:

1. La pas prin oraș, tur ghidat gratuit

Unde: se pleacă din fața Porții Brandenburg

Ce e de văzut/făcut: un tur ghidat ce durează 2 ore și jumătate, susținut de voluntari, ce trece prin tot Berlinul, de la Est la Vest. Printre punctele de interes ale căror povești le veți descoperi se numără Pariser Platz, Poarta Brandenburg, Zidul Berlinului, Gendarmenmarkt, Turnul Televiziunii, Memorialul Holocaustului și Vechiul Bulevard Regal. Programările se fac aici.

 

2. Domul Reichstag

Unde: Platz der Republik, nr. 1

Ce e de văzut/făcut: terasa de pe acoperiș și domul faimosului Reichstag din Berlin, clădirea Parlamentului german, pot fi vizitate gratuit. Vă veți bucura de o frumoasă panoramă asupra orașului, dar și de o minune arhitecturală compusă din 360 de oglinzi ce reflectă lumina într-u mod spectaculos. Programările se fac aici.

 

3. Tiergarten

Unde: în centrul Berlinului

Ce e de văzut/făcut: unul dintre principalele parcuri ale orașului, unde merg localnicii când vor să se relaxeze. Puteți organiza un mini-picnic sau puteți să vă întindeți pe iarbă pentru odihnă, între două obiective turistice. Important e să lăsați grijile la intrare. 🙂 O să vă simțiți de parcă ați evadat într-o pădure, departe de agitația unei mari capitale europene.

 

4. Potsdamer Platz

Unde: tot în centrul orașului

Ce e de văzut/făcut: piața a fost construită de la zero în anul 1995. E, prin urmare, unul dintre locurile care vorbesc despre Germania modernă. 🙂 Veți descoperi aici un shopping mall, arhitectură contemporană, cinematografe (unde, apropo, se organizează Festivalul Internațional de Film despre care v-am vorbit la începutul anului) și Domul Sony Center, ce își propune să reproducă forma Muntelui Fuji din Japonia, luminat spectaculos pe timp de noapte.

 

5. Insula Muzeelor

Unde: centrul orașului

Ce e de văzut/făcut: singurul complex de muzee inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. E alcătuită din cinci muzee, cele mai importante din oraș, plus Catedrala din Berlin. Pentru a le vizita, va trebui să plătiți o taxă de intrare, cu excepția cazului în care vă cumpărați Berlin WelcomeCard-ul. Altfel, vă puteți plimba nestingheriți pe Insula Muzeelor, puteți să vă odihniți (din nou) într-unul din spațiile verzi și puteți să admirați frumoasele clădiri-monumente din zonă.

 

6. Concerte de jazz la B-Flat

Unde: strada Rosenthaler, nr. 13

Ce e de văzut/făcut: seara, în loc să mergeți imediat la hotel, faceți o oprire la barul B-Flat. În fiecare miercuri, de la ora 21:00, au loc concerte de jazz (jam sessions, mai precis), la care puteți asista gratis. Muzicienii sunt dintre cei mai buni și renumiți, iar printre genurile abordate se numără modern jazz, fusion, ethno jazz.

 

7. Dealul Kreuzberg

Unde: Viktoriapark (Parcul Victoria), partea de vest a orașului

Ce e de văzut/făcut: la cei 66 metri înălțime ai săi, este cel mai înalt punct din Berlin. Vă veți bucura aici de a doua cea mai frumoasă panoramă asupra orașului, natură în toată splendoarea ei, dar și monumente ce marchează evenimente istorice, cum e cazul Monumentului Național al Războiului de Eliberare, inaugurat în 1821.

 

8. Kunstquartier Bethanien

Unde: Mariannenplatz, nr. 2

Ce e de văzut/făcut: pentru artă contemporană, mergeți la acest centru artistic. Clădirea în sine are una dintre cele mai frumoase povești: construită între 1845 și 1847, a fost un institut special pentru educarea asistentelor medicale. Mai apoi, a început să funcționeze și ca spital și orfelinat. În 1970, clădirea a fost închisă, existând planuri chiar de demolare. Însă din 2009, a fost preluat de  o companie și transformat în ceea ce e azi: galerie de artă, studiori pentru artiști, spații pentru expoziții, spectacole de dans și teatru și o școală de muzică.

 

Foto: flickr.com/photos/oh-berlin

9. Hackesche Höfe

Unde: strada Rosenthaler, nr. 40-41

Ce e de văzut/făcut: un complex de opt curți interioare istorice, ce comunică între ele. Puteți să vă relaxați la terase, restaurante sau taverne, puteți să vizitați unul dintre cele mai vechi cimitire evreiești, puteți să admirați și să cumpărați produse artizanale vândute de comercianți sau puteți să vă distrați într-unul din cluburile zonei.

 

10. Galeria East Side

Unde: Mühlenstraße

Ce e de văzut/făcut: galeria în aer liber reprezintă un monument internațional în cinstea libertății. Este, de fapt, o rămășiță a Zidului Berlinului, lungă de 1,3 km. Galeria e alcătuită din 101 picturi realizate de artiști din întreaga lume. E considerată cea mai lungă galerie de artă în aer liber.

 

Propuneți și altceva? Așteptăm părerile voastre, ca de obicei, în comentarii. 🙂