0

Malta – istorie şi peisaje

Malta e localizată chiar în inima Mediteranei, în apropiere de coasta Siciliei. Este una din cele mai căutate destinaţii de vacanţă din Europa, şi pe bună dreptate: Malta le are pe toate! De la plaje albe cu ape albastre, la cartiere vechi, cu locuri istorice, ruine antice şi peisaje de o uimitoare frumuseţe. Oamenii sunt primitori, atracţii se găsesc pentru toate gusturile şi preferinţele, iar vremea este blândă tot timpul anului. Cum să nu se înghesuie turiştii în Malta?

Iată câteva dintre atracţiile turistice pe care Malta le are de oferit:

Valletta este capitala insulei. Figurează pe lista UNESCO a locurilor din Patrimoniul Universal datorită numeroaselor vestigii istorice din Valletta, fortificaţiilor şi vechilor  străduţe pietruite care rezistă încă asediului modernităţii. De altfel, oricine ajunge în Malta trebuie să treacă măcar o zi prin Valletta – locul este plin de istorie şi are un farmec aparte, iar peisajele completează fericit acest cadru de vis.

Valletta, Maltafoto

Vallettafoto

Una din cele mai frumoase edificii din Valletta este Catedrala Sf. Ioan, mai ales datorită interioarelor:

Catedrala Sf. Ioan, Vallettafoto

Muzeul de Arheologie trebuie, de asemenea, vizitat. Aici se găsesc multe artefacte datând din preistorie, plus numeroase replici ale unor edificii străvechi dispărute şi reconstruite de maltezi în incinta muzeului.

Portul din Valletta oferă privelişti superbe spre Mediterana. Aici sunt numeroase cafenele, baruri şi restaurante, iar în afară de valoarea estetică, portul îndeplineşte în primul rând o funcţiune practică: de aici sunt disponibile curse regulate spre Sicilia. Şi, de menţionat, la preţuri accesibile.

Portul din Vallettafoto

În preajma portului , trebuie neapărat vizitat Auberge De Castille, Grădinile Barracca şi Fortul Ricasoli – unde s-au turnat scene din „Gladiatorul”.

Gradinile Barraccafoto

Sliema este un orăşel aflat la mică distanţă de Valletta – se ajunge uşor cu autobuzul  – şi a devenit un popular loc de vacanţă datorită numeroaselor amenajări moderne care au apărut aici în ultimii ani. Pe lângă facilităţile turistice, Sliema merită vizitat pentru peisajele răpitoare pe care le oferă:

Sliema 1foto

Sliema 2foto

Sliema 3foto

Bugibba se află la jumătate de oră de mers cu maşina de Valletta. Este popular mai ales printre turiştii care caută destinaţii ieftine de petrecere a vacanţei – în comparaţie cu Sliema – dar şi de cei mai tineri: petrecerile în aer liber sunt specialitatea zonei.

Bugibbafoto

Mellieha, în apropiere de Bugibba, este recomandat celor care vin cu copiii în vacanţă. Printre atracţiile turistice pentru cei mici, aici există un part tematic Popeye Marinarul, dar şi locuri unde juniorii se pot plimba cu barca, pot face scufundări, asista la spectacole acvatice etc.

Melliehafoto

Pentru cei mari, în Mellieha se găseşte cea mai întinsă plajă din Malta, iar printre locurile remarcabile de aici se numără Sanctuarul Sfintei Fecioare, unde la loc de cinste este expusă una din cele mai vechi picturi din lume: Madona cu Copilul, datând din 60 d.CH.

Mdina este localizată la 20 de minute de mers cu maşina de Valletta, spre vest. Este fosta capitală a Maltei şi una din cele mai frumoase zone de pe insulă. Mdina este un vechi orăşel cu aer medieval, de un farmec absolut deosebit, ce trebuie măcar vizitat, dacă nu vă permiteţi o şedere aici.

Dintre obiectivele turistic de bifat aici: Muzeul de Istorie Naturală şi Catedrala Sf. Pavel.

Mdina

Mdina, vedere aerianafoto

Insula Gozo formează, împreună cu Malta, Arhipelagul Maltez. Dacă Valletta este apreciat pentru valoarea sa istorică şi pentru frumoasele clădiri vechi, Gozo este un adevărat paradis natural ce trebuie neapărat vizitat într-o călătorie în Malta. Nu sunt de neglijat nici locurile istorice, totuşi:  străduţele înguste pavate cu piatră, templele preistorice din megalitic, ruinele.

Insula Gozofoto

Dintre temple, sunt deschise pentru vizitatori Hagar Qim şi Mnajdra –ca să le enumerăm pe cele mai spectaculoase, dar nici celelalte nu sunt de evitat.

Templul Hagarfoto

De asemenea, în Gozo sunt foarte populare sporturile de apă – scufundările, plimbările cu barca, iar plajele sunt numai bune pentru zile de leneveală la soare.

Gozo, Fereastra de Azurfoto