0

Târguri de Crăciun din Europa – Irlanda de Nord

Cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa sunt pe cale să își deschidă porțile, să își decoreze festiv standurile, să încălzească vinul și să învăluie aerul cu aromă de zahar și scorțișoară, pentru mici și pentru mari. Atât cele mai cunoscute capitale, cât și micile orașe, se pregătesc pentru cea mai frumoasă sărbătoare din an, cu rețete de mâncăruri tradiționale, obiecte artizanale și cadouri pentru toate gusturile și toate buzunarele.

Dacă vă întrebați ce târguri de Crăciun din Europa ar trebui să vizitați în acest an, trebuie să știți că acestea se organizează în aproape fiecare țară de pe continent și nu numai. Ca să vă venim în ajutor, astăzi vă vom povesti puțin despre Irlanda de Nord și cum v-ați putea petrece o vacanță sau o excursie de poveste în această țară minunată, care face parte din Regatul Unit al Marii Britanii.

Așadar, unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa, va avea loc anul acesta în Belfast, Irlanda de Nord, iar acesta va începe pe data de 19 noiembrie și va dura până pe 22 decembrie. Organizatorii promit un festival plin de diversitate din toate privințele, astfel încât sunt așteptați toți iubitorii Crăciunului și se anunță a fi cel mai bun astfel de eveniment organizat local până acum.

La târgul de Crăciun din Belfast vă veți putea bucura atât de o experiență Irlandeză autentică, datorită numeroaselor standuri cu mâncăruri și obiecte tradiționale, cât și de una interculturală, datorită mâncărurilor și cadourilor specifice fiecărei țări europene, pe care le veți găsi aici.

Anul 2016, a fost pentru Irlanda de Nord anul băuturilor și al mâncărurilor (Northern Ireland’s Year of Food and Drink 2016), adică o adevărată desfătare pentru gurmanzi și iubitorii de băuturi tradiționale irlandeze. Pe parcursul întregului an, în fiecare colț din regiune au putut fi gustate atât mâncăruri tradiționale irlandeze, cât și băuturi, în funcție de tematica fiecărei luni în parte. În timpul târgului de Crăciun, 20 de standuri vor fi amenajate în fața primăriei orașului, pentru a sărbători ”Anul mâncărurilor și băuturilor irlandeze”, iar aici vor fi prezenți numeroși meșteșugari locali.

Programul târgului este după cum urmează:

Luni – Miercuri, între orele 10am și 8pm

Joi – Sâmbătă, între orele 10am și 10pm

Duminică, între orele 1pm și 6pm.

Dacă vizitați Belfast și târgul de Crăciun de aici, nu uitați să îi scrieți o scrisoare Moșului și să o introduceți în cutia de scrisori special amplasată aici, iar începând cu data de 21 decembrie veți fi surprinși să primiți un răspuns de la el.

Așadar, târgul de Crăciun din Irlanda de Nord va fi unul plin de mâncăruri delicioase, băuturi tradiționale, decorațiuni, cadouri pentru mici și mari, atât specific irlandeze, cât și specifice fiecărei țări din Europa, ceea ce face din acest festival o experiență interculturală autentică.

Belfast este renumit datorită istoriei sale, acesta fiind orașul în care a fost construit celebrul vas Titanic. Așadar, dacă vizitați Belfast, pe lângă târgul de Crăciun, nu trebuie să ratați galeriile istorice ale vasului Titanic și turul vasului reconstituit, în cadrul căruia veți putea afla amănunte despre povestea celei mai faimoase ambarcațiuni din lume, dar și să admirați interiorul elegant al acestuia.

Iubitorii serialului fenomen ”Game of Thrones” care vizitează Belfast, trebuie să vadă locul magic în care acesta este filmat. Alături de un ghid, veți putea participa la turul ”Game of Thrones and Giant’s Causeway” care se desfășoară pe parcursul unei întregi zile și care include atât peisaje pitorești, cât și castele.

Drumul până în Irlanda de Nord poate fi confortabil și avantajos, dacă alegeți să zburați, iar pentru mai multe informații, puteți verifica ofertele de bilete de avion București-Belfast.

Pentru a vă putea bucura de cele mai frumoase momente petrecute în Belfast, aveți nevoie de un somn odihnitor, într-un hotel primitor, iar noi ne-am orientat către cel mai autentic pe care l-am găsit, și anume Dunsilly Hotel. Pentru alte opțiuni, vă punem la dispoziție o întreagă ofertă de hoteluri în Belfast.

Așadar, Belfast este unul dintre orașele în care anul acesta vor avea loc cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa și poate fi vizitat atât alături de familie, cât și alături de cei mai buni prieteni, fiind un oraș ofertant pentru toate vârstele.