0

Atracţii gratuite în capitatele ţărilor scandinave

Continuăm seria de vacanţe low-budget cu recomandări pentru nu una, ci trei destinaţii:  Oslo, Stockholm şi Copenhaga. Cele trei capitale sunt populare printre turişti ca fiind printre cele mai scumpe destinaţii de călătorie. Cu toate astea, cu o bună planificare şi cu nişte trucuri pe care le vom împărtăşi cu voi, vacanţele în aceste trei oraşe nordice sunt mai mult decât posibile. Trebuie doar să urmaţi sfaturile de mai jos. 🙂

 

Oslo, Norvegia

Primul pas: biletele, de la 13 €

Al doilea pas: hotelul, de la 39 €/cameră/noapte, în funcţie de preferinţe.

Al treilea pas: atracţiile gratuite, dintre care vi le prezentăm pe cele mai interesante pentru perioada următoare.

 

 

Ce: Artă în parc

Unde: Parcul Frogner, Kirkeveien/Middelthuns gate, 0268

Ce e de văzut/făcut: Complexul artistic e alcătuit din 212 sculpturi din bronz şi granit, fântâni şi poduri realizate de artistul Gustav Vigeland. Parcul Frogner este cel mai mare din lume cu sculpturi realizate de un singur artist. Mai mult, povestea sa, pe care o veţi descoperi plimbându-vă printre sculpturi sau vizitând Muzeul Vigeland (contra-cost, de data asta), este foarte interesantă: Gustav Vigeland a donat primăriei oraşului toate lucrările realizate începând cu anii ’20,  în schimbul asigurării unei locuinţe şi a unui studio de lucru (primăria demolase în 1921 locuinţa artistului).

Preview

 

Expoziţia „In love and despise”, în fotografie: femei norvegiene şi soldaţi germani

Ce: Fascinanta istorie a oraşului

Unde: Oslo Bymuseet, Frognerveien 67, 0266

Ce e de văzut/făcut: Expoziţii tematice de picturi, fotografii, sculpturi sau alte tipuri de obiecte cultural-istorice care spun povestea capitalei Norvegiei şi a evoluţiei sale.

Detalii

 

Foto: MalinMark, flickr.com/photos/7186335@N03

Ce: Distracţie pe gheaţă

Unde: Patinoarul Spikersuppa, Karl Johan, 0162

Intrarea e gratuită, dar patinele se închiriază (dacă nu le aveţi pe ale voastre) cu 50 coroane/adult.

 

Stockholm, Suedia

Primul pas: biletele, de la 121 €

Al doilea pas: hotelul, de la 20 €/cameră/noapte

Al treilea pas: atracţiile gratuite, dintre care vi le prezentăm pe cele mai interesante pentru perioada următoare.

 

Ce: Schimbarea gărzii regale

Unde: Palatul Regal, Slottsbacken 1, Old Town (Gamla Stan)

Ce e de văzut/făcut: Ceremonia de schimbare a gărzii Palatului Regal, unul dintre principalele obiective ale capitalei Suediei, durează aproximativ 40 de minute, începând cu ora 12:00 în fiecare zi (13:00 în zilele de duminică). În lunile de vară (din mai până în august), gărzile străbat întreg oraşul pe muzica fanfarei militare, înainte de a ajunge în faţa palatului.

 

Foto: Jon Åslund, flickr.com/photos/jooon

Ce: Artă la metrou

Unde: staţiile de metrou din Stockholm

Ce e de văzut/făcut: Metroul din capitala Suediei este faimos pentru arhitectura şi decorurile sale. E un fel de muzeu gratuit, primit bonus la cumpărarea biletelor de călătorie. 🙂 Cele mai faimoase staţii pentru arhitectură/decor sunt T-Centralen (fresce), Rissne (frescă ce ilustrează istoria civilizaţiei lumii), Kungsträdgården (expoziţie cu relicve descoperite în timpul construirii staţiei de metrou), Solna Centrum (frescă ce ilustrează istoria oraşului), Rådmansgatan (opere semnate de artistul August Strindberg).

 

Ce: Relaxare, concerte şi festivaluri în Grădina Regelui

Unde: Kungsträdgården, Jussi Björling Avenue 5, 111 47

Ce e de văzut/făcut: În cel mai faimos parc din Stockholm se organizează tot soiul de evenimente, de la festivaluri dedicate mâncărurilor tradiţionale, la concerte, expoziţii sau spectacole. În perioada următoare, parcul va fi gadza Târgului de Crăciun (între 29 noiembrie şi 22 decembrie) şi a unei expoziţii de sculpturi realizate de artistul Per Josephson, inspirate de lumea dansului. Urmăriţi evenimentele viitoare aici.

 

Copenhaga, Danemarca

Primul pas: biletele, de la 88 €

Al doilea pas: hotelul, de la 21 €/cameră/noapte

Al treilea pas: atracţiile gratuite, dintre care vi le prezentăm pe cele mai interesante pentru perioada următoare.

 

Ce: Turul oraşului liber Christiania

Unde: Bådsmandsstræde 43, 1407

Ce e de văzut/făcut: o vizită prin cartierul colonizat în trecut de hipioţi, autoproclamat „Oraşul Liber” în 1971. Vă veţi petrece timpul admirând clădiri cu poveşti dintre cele mai interesante, sclupturi sau pereţi pictaţi cu tot felul de scene simbolice. Apoi, vă puteţi bucura de spectacole de muzică, teatru sau operă, gratis! 🙂

Detalii

 

Foto: Alexandre Chabot-Leclerc, flickr.com/photos/alexchabot

Ce: Istorie şi civilizaţie

Unde: Frilandsmuseet (Open Air Museum), Kongevejen 100, 2800 Kongens Lyngby

Ce e de văzut/făcut: E unul dintre cele mai mari şi mai vechi muzee în aer liber din lume. Include peste 50 de ferme, mori şi case din perioada 1650-1940, din Danemarca şi din Insulele Feroe. Pentru fiecare construcţie în parte au fost reamenajate grădinile şi peisajul din jur, astfel încât vizitatorii să înţeleagă întreaga poveste a vieţii localnicilor din perioada respectivă.

 

Foto: Dimitry B., flickr.com/photos/ru_boff

Ce: Turul oraşului pe bicicletă

Unde: tot oraşul 🙂

Ce e de văzut/făcut: turul oraşului pe bicicletele închiriate pe gratis nu e doar sănătos, dar ne ajută să înţelegem şi stilul de viaţă al danezilor, care circulă prin oraş aproape numai pe două roţi. Rezervările se fac aici.

 

Aveţi şi alte recomandări? 🙂 Le aşteptăm în comentarii!