Archive for May, 2010

Bucureşti-Malaga, de la 20 de euro cu Blue Air

Friday, May 28th, 2010

Malaga este un oraş andaluzian în sudul Spaniei, aflat pe porţiunea Mediteranei numită Costa del Sol. Aşezarea datează de pe vremea romanilor, dovadă ruinele rămase până în zilele noastre.  Totuşi, cei mai mulţi vin în Malaga nu pentru istorie, ci pentru plajă şi mare –  şi pe bună dreptate. Pe anumite porţiuni, zonă stâncoasă de coastă ajunge până la câţiva metri de plajă, formând un peisaj ce aduce aminte de însorita Coastă de Azur – e vorba de partea estică, pe cînd partea vestică are plaje nisipoase şi line. .

Faptul că zona în care se află Malaga este una protejată de vânturi, unde e soare 300 de zile pe an, a contribuit semnificativ la dezvoltarea sa turistică.

De vizitat în Malaga sunt Muzeul Picasso  din Palatul Buenavista (de altfel, în acest oraş s-a născut marele pictor); teatrul Cervantes –  pe a cărui scenă şi-a făcut debutul Antonio Banderas şi unde a inaugurat mai târziu filmul regizat de el, El Camino de los Ingleses;  clădirile maurilor, printre care Fortăreaţa Alcazaba; Portul Marina; Benalmadena; Puerto Banus; tavernele şi localurile de pe aleea Larios.

Surs foto: 1, 2.

Post to Twitter

Tarom nu intră în grevă generală

Friday, May 28th, 2010

TaromSindicatul piloţilor din Tarom a anunţat că renunţă la greva generală de solidaritate cu ceilalţi bugetari din 31 mai pentru că nu s-a strâns numărul cerut de semnături.

Aurel Curdov, secretarul general al Sindicatului Piloţilor din Tarom, a declarat: “Facem grevă japoneză luni, cursele se vor desfăşura normal şi vom decide data grevei de solidaritate de o zi, fiind obligaţi să anunţăm admnistraţia cu 48 de ore înainte.”

Totuşi, mai este un motiv pentru care Tarom nu intră în greva generală: situaţia financiară delicată a companiei, care în 2009 a înregistrat pierderi de   21.5 mil. Euro.

Sursa foto

Post to Twitter

eSKY.ro nu lucrează pe 24 mai

Friday, May 21st, 2010
eSKY.ro nu lucrează pe 24 mai
Vă anunţăm că Serviciul Clienţi 031 100 eSKY nu va fi disponibil luni, 24 Mai, de Inălţare.
Rezervările efectuate pe site-ul nostru vor fi procesate automat dacă sunt plătite prin carte de credit, respectiv în următoarea zi lucrătoare pentru cele plătite prin transfer bancar.
Week-end plăcut şi însorit!

Vă anunţăm că Serviciul Clienţi 031 100 eSKY nu va fi disponibil luni, 24 Mai.

Rezervările efectuate pe site-ul nostru vor fi procesate automat dacă sunt plătite prin carte de credit, respectiv în următoarea zi lucrătoare pentru cele plătite prin transfer bancar.

Week-end plăcut şi însorit!

Post to Twitter

Greva de la BA, aprobată într-un final de judecători (update)

Thursday, May 20th, 2010

Greva British AirwaysBritish Airways n-au scăpat de greva piloţilor: după ce luni, o hotărâre judecătorească plasa protestele sindicatului în ilegalitate, decizia de azi le reda angajaţilor liniei aeriene britanice dreptul de a relua greva.

Aceasta este aşteptată să înceapă zilele acestea, cel mai probabil de la începutul săptămânii viitoare (luni, 24 mai), deşi sindicatul piloţilor nu a făcut încă declaraţii oficiale legate de acest aspect.

Conform programului de greve anterior stabilit de sindicat, acestea ar fi trebuit să se desfăşoare astfel: 20 de zile de grevă împărţite în 4 reprize a câte 5 zile de proteste fiecare, respectiv între 18-22 mai, 24-28 mai, 30 mai-3 iunie, 5-9 iunie.

UPDATE:   Sindicatul piloţilor de la BA a anunţat oficial că prima rundă de grevă începe luni, 24 mai, dacă în cursul acestui week-end eşuează discuţiile cu board-ul liniei aeriene.

Protestele vor dura 5 zile, până vineri 28 mai, urmând ca -€“ dacă în continuare piloţii  nu primesc ceea ce cer – acestea să fie reluate pe 30 mai şi 5 iunie, în runde de câte 5 zile fiecare.

UPDATE: Sindicatul piloţilor de la BA a anunţat oficial că prima rundă de grevă începe luni, 24 mai, dacă în cursul acestui week-end eşuează discuţiile cu board-ul liniei aeriene.
Protestele vor dura 5 zile, până vineri 28 mai, urmând ca a€“ dacă în continuare piloţii  nu primesc ceea ce cer a€“ acestea să fie reluate pe 30 mai şi 5 iunie, în runde de câte 5 zile fiecare.

Sursa foto

Post to Twitter

Paris: ce e de văzut, ce e de ocolit

Thursday, May 20th, 2010

Champs Elysees e frumos la privit, dar staţi departe de magazine şi cafenele, care au nişte preţuri incredibile. În afară de plimbări, pe Champs Elysees nu prea  ai ce face dacă nu vrei să cheltuieşti o avere pe genţi şi pantofi care costă la jumătate în altă parte.

În schimb, lucruri frumoase poţi cumpără din Marais (centrul istoric al Parisului), pe  Rue des Francs-Bourgeois, de pe Avenue Montaigne – faimoasele taioare Chanel pot fi cumpărate şi de aici, de pe Rue du Faubourg St. Honore –  unde se află şi celebrul concept store Colette. Nu trebuie ratate nici galeriile comerciale acoperite: datând din sec. XIX, acestea au fost primele mall-uri din Oraşul Luminii. Galeria Vivienne, la nord de Palais Royal, este cel mai elegant loc de cumpărături din întregul complex.

Paris Marais

sursa foto
(more…)

Post to Twitter

Lisabona, de la 19.99 euro la Blue Air

Wednesday, May 19th, 2010

Până pe 30 iunie, Blue Air oferă bilete de avion Bucureşti-Lisabona de la 19.99 euro.

Ce e de văzut/ gustat în Lisabona:

  • Castelul San Torje, unde se cântă fado instrumental
  • Turnul şi biserica Belem
  • Museu du Fado –  pentru fanii acestui gen muzical. Bineînţeles, înăuntru se poate asculta muzică
  • Avenida da Liberdade – verde cum n-ai să găseşti la noi, cu copaci de-o parte şi de alta, băncuţe şi ronduri de flori, adevărată binecuvântare în zilele toride de vară
  • Plajele, oceanul
  • Bairro Alto: cel mai petrecăreţ cartier din Lisabona, care după căderea serii trăieşte în ritmuri trepidante sau nostalgice, după preferinţele muzicale ale fiecăruia
  • Mâncarea picantă şi vinurile: Porto, Madeira, Vinho Verde, Douro…
Post to Twitter

Greva la British Airways, anulată la tribunal

Tuesday, May 18th, 2010

British AirwaysBritish Airways a reuşit să câştige procesul de anulare a grevei piloţilor, programată să înceapă azi, 18 mai. La rândul sau, sindicatul piloţilor a anunţat că va contesta decizia tribunalului joi.

Iniţial, piloţii anunţaseră că în timpul grevei de 20 de zile vor continua să opereze 60% din zborurile pe distanţe lungi şi 50% din cele pe distanţe scurte. Cu toate acestea, pierderile pentru British Airways ar fi fost însemnate şi s-ar fi adăugat celor  produse în martie şi aprilie, de greva precedentă, respectiv de întreruperile de zbor cauzate de norul de cenuşă vulcanică din Islanda.

Piloţii de la British Airways vor să li se garanteze locurile de muncă şi să fie plătiţi corespunzător. În acest sens, în cursul zilei de duminică au ajuns la o înţelegere cu boardul liniei aeriene: British Airways s-a angajat să economisească anual 62.5 milioane de lire sterline pentru a preîntâmpina posibilele efecte negative ale crizei (creşterea preţului la combustibil, competiţia, scăderea cererii), astfel încât să nu fie nevoie de măsuri drastice precum concedierile în masă ori reducerile de salarii.

Cu toate acestea, conducerea sindicatului piloţilor de la BA au declarat că înţelegerea poate fi încălcată oricând, şi că deocamdată nu există garanţii pentru respectarea ei.

În cursul zilei de luni, cele două părţi implicate în conflict s-au întâlnit cu prim-ministrul britanic al transporturilor, Philip Hammond, care le-a sugerat să continue discuţiile până se ajunge la o înţelegere acceptabilă pentru ambele părţi.

Post to Twitter

Blue Air introduce curse directe Bacău-Paris

Tuesday, May 18th, 2010

Blue AirLinia aeriană low-cost Blue Air introduce curse directe săptămânale Bacău-Paris, ce vor fi operate în zilele de joi şi duminică, începând cu 1 iulie.

Astfel, Bacăul va beneficia de a cincea legătură externă directă, după Bologna, Londra, Roma şi Torino.

Biletele de avion pentru ruta Bacău-Paris au fost deja puse în vânzare şi au preţuri începând de la 20 de euro, cu taxe de aeroport incluse.

Ruta Bacău-Paris nu este doar o legătură între două oraşe. Considerăm că prin introducerea acestei rute, Blue Air va oferi soluţii accesibile de călătorie  şi de business nu numai celor din Bacău, cât şi clienţilor din întreaga regiune a Moldovei”, a declarat într-un comunicat directorul general al Blue Air, Sherif Ussama.

Post to Twitter

Bucureşti-Nisa de la 20 de euro, până la sfârşitul lunii iunie

Friday, May 14th, 2010

Promoţie la Blue Air până pe 30 iunie: bilete de avion de la 20 euro pentru zborurile Bucureşti-Nisa.

Nisa este una din cele mai apreciate destinaţii de vacanţă din Franţa. Oraşul este aşezat pe Coasta de Azur, la malul Mediteranei şi având în spate Alpii Maritimi.

Nisa în imagini:

Post to Twitter

Ce să eviţi în Amsterdam

Thursday, May 13th, 2010

AmsterdamCâteva lucruri bine de ştiut pentru o călătorie în Amsterdam. Şi nu, nu vom face referire nici la iarbă, nici la Red Light District la modul ”aşa nu”, pentru că oricum ar fi inutil –  sunt probabil cele mai căutate “atracţii turistice” din Dam.

Nu merge cu maşina în centru: un loc de parcare e şi foarte greu de găsit, şi foarte scump, iar regulile de parcare sunt extrem de stricte. Maşinile –  în special cele străine, că deh, turiştii încalcă cel mai des legea în această privinţă – sunt blocate (cei care se ocupă de asta lucrează zi şi noapte), caz în care eşti anunţat direct, printr-un afiş galben lipit de geam, unde trebuie să mergi să plăteşti amenda de 67 euro. Doar după ce achiţi suma ţi se deblochează roata, iar dacă trec mai mult de 24 de ore şi n-ai plătit amenda, ţi se ridica maşina. Conlcuzia: mai bine fără maşină în centru.

În mijloacele de transport în comun fără bilet: dacă în Bucureşti mai merge şi fără bilet, în Amsterdam e destul de riscant să faci asta. Dacă eşti prins, amenda e 60 de euro pe loc. (more…)

Post to Twitter